Polovragi – Adevarata pestera a lui Zamolxis?

Pe malul Oltetului, intr-o ambianta de vis, in mijlocul naturii ne priveste ochiul negru al unei pesteri in care a fiintat odinioara insusi Zamolxis, Zeul-Om atat de iubit de daci. Numita printre altele, pestera lui Zamolxis, Pestera lui Pahomie sau Pestera Polovragi, formatiunea carstica din muntii Olteniei ascunde taine nebanuite.

Conform legendelor, Zamolxis era detinator al unor puteri uluitoare, fiind capabil sa-si schimbe dupa dorinta infatisarea din tanar in batran. Prin pestera Polovragi, zeul suprem al geto-dacilor intra in adancuri pentru a iesi peste munti la cetatea Sarmizegetusei. Cand speologii au cercetat pestera in premiera, acum circa 100 de ani, au fost uluiti sa descopere urme de picioare umane incaltate, vechi de 2.000 de ani, fara indoiala urme de daci.

Zvonurile despre comorile dacice ascunse in Polovragi au atras sumedenie de rauvoitori si aventurieri lacomi. Toti acestia au avut parte de morti tragice in incercarile lor nesabuite de a tulbura linistea locului. Se spune ca blestemul lui Zamolxis inca vegheaza locul. Stau marturie zecile de cazuri, povestite in popor, despre ciobani carora le-au disparut oile, vacari care au ramas fara vacile din fata ochilor, nuntasi carora le disparea de pe mese bautura si mancarea – lasandu-i muti de spaima si bolnavi de nebunie.

Entuziastii fenomenelor paranormale numesc zona “Triunghiul Bermudelor din Oltenia”. O intamplare demna de retinut este acea care vizeaza cunoscutul obicei al lui Tudor Valdimirescu de a reveni pentru rugaciune in preajma zidurilor Manastirii Polovragi. O iscalitura a sa ramasa in manastire se adauga variantei neoficiale in care o sosie a sa ar fi fost ucisa de eteristi, pe cand Domnul Tudor, un initiat al vremii, a ramas in manastire pentru a trai deghizat in calugar pana la sfarsitul vietii.

Această prezentare necesită JavaScript.

O alta legenda spune ca Zamolxe,  stalactitele si stalagmitele sunt formate din lacrimile lui, dupa cucerirea Daciei. Aceasta legenda porneste si de la faptul ca pe platoul de deaspura pesterii s-a descoperit o cetate dacica. Legenda spune ca exista un blestem al pesterii care ii impiedica pe cautatorii de comori sa avanseze in interiorul acesteia.

Se mai spune si ca uneori se vad lumini din pestera ca si cum aceasta ar fi luat foc, dar ca in momentul in care oamenii ajungeau acolo nu gaseau nimic ars. Alte parti impresionante din pestera sunt Sala divina si Bolta insangerata, nume primit datorita culorii rosii a peretilor. O alta curiozitate o reprezinta pielea de leopard de pe pereti. Aceste formatiuni se intalnesc doar in aceasta pestera.

Pestera lui Zamolxe (despre care se crede ca razbate dincolo de munte, in Ardeal), numita asa din vechime si consemnata in literatura de calatorie a unor scriitori din secolul al XIX-lea, precum Grigore Alexandrescu (1842) si Alexandru Vlahuta (1901). Deasupra pesterii se gasesc ruinele vechii cetati Arcinna, trecuta pe harta lui Ptolomeu, vestitul geograf al Antichitatii, legatura intre pestera si cetate facandu-se printr-o galerie secreta. Se mai spune ca omul-zeu Zamolxis trecea prin galeriile secrete direct la Sarmisegetuza. Conform legendelor, Zamolxis era detinator al unor puteri uluitoare , fiind capabil sa-si schimbe dupa dorinta infatisarea din tanar in batran. Prin pestera Polovragi, zeul suprem al geto-dacilor intra in adancuri pentru a iesi peste munti la cetatea Sarmizegetusei. Cand speologii au cercetat pestera in premiera, acum circa 100 de ani, au fost uluiti sa descopere urme de picioare umane incaltate, vechi de 2.000 de ani, fara indoiala urme de daci. Sau altceva?!

Vizitand pestera, se ajunge in fata Tronului lui Zamolxe, unde se spune ca a stat Marele Vraci. Legendele locului povestesc despre starea de bine pe care o simt cei mai multi dintre vizitatori, dar si despre cei pe care pestera ii respinge. Urmeaza apoi locul unde calugarul Pahomie, care a salasuit in pestera prin secolul al XIX-lea, a trasat cu fum de luminare chipul intunecat al Mortii. Mai sunt si alte minuni, chipuri de daci, animale mitologice, iar din tavan „Lacrimile lui Zamolxis” continua sa cada. Desigur, trebuie mentionata tentatia permanenta la care pestera ii supune pe cautatorii de comori, in cautarea tezaurelor dacice. De multe ori, ghizii au gasit sparte portile metalice de la intrare. “Turisti” cu detectoare de metal s-au facut pierduti prin galeriile neelectrificate. Si nu s-au mai intors! Se spune ca blestemul lui Zamolxis pazeste comorile dacice ascunse aici… Si locul nu este singular… Despre blestemele care se abat asupra celor care gasesc comori, se stie…. Dar cum “actioneaza” blestemul in contextul acesta? Inca nimeni nu poate spune!

Legende locale spun ca in zona ar fi trait jidovii, oameni preistorici, uriasii din BIBLIE, care stateau cu un picior pe un munte si cu celalat pe altul si se spalau in apa Oltetului. Un loc, aflat pe versantul muntelui, deasupra pesterii, poarta numele de “Oborul Jidovilor”. Tot aici se crede ca veneau oamenii preistorici si isi pasteau oile.

Entuziastii fenomenelor paranormale numesc zona“Triunghiul Bermudelor din Oltenia”. Lucrurile petrecute aici de-a lungul timpului sunt cel putin ciudate: disparitii de vite de sub chiar privirea vacarilor lor, de oi sub ochii ciobanilor sau, la un ospat de nunta, cand mancarea si bautura s-a volatilizat de pe mese, innebunind pur si simplu, nuntasii…
Denumirea localitatii, toponimie romaneasca cu rezonanta particulara, a dat nastere la multe interpretari. Unii au pus-o in legatura cu o planta numita povraga sau polovraga, folosita ca medicament; altii au derivat-o de la un cuvant grecesc compus, care ar insemna mult stancoasa (Ghenadie Enaceanu); sau de la cuvintele slave indicand o jumatate de vale cu maluri rapoase (Iorgu Iordan); iar altii au vazut in ea o vale diabolica sau o campie vrajita (Aurelian Sacerdoteanu). Cu toate acestea n-ar fi exclus ca denumirea sa fie de origine geto-daca, cuprinzand in sine o criptograma nedescifrata inca, referitoare la credintele religioase si practicile medicale raspandite in viata stramosilor nostri. Profesorul Nicolae Simionescu dezvaluie o parte din denumirea de Polovragi, sugerand ca se trage din existenta unei campii “Poleo” unde se adunau vracii si initiatii dacilor… Ce stiau dacii si noi nu stim?! Greu de spus…
Practica geto-daca se va regasi in terapeutica isihasmului ortodox de mai tirziu, iar faptul ca, aici, pe plaiul Marelui Vraci, se inalta Manastirea Polovragi, cu bolnita sa, este semnificativ. Exista, de asemenea, in aceasta zona, un obicei traditional a carui origine este insasi geto-daca: vestita Nedee de la Polovragi (“din vremea dacilor”), tinuta mai intii pe Virful Nedeea, la cca 2111 m, la care participau geto-dacii de pe ambelii versanti ai Carpatilor. Ca multe alte datini si credinte, si aceasta Nedee a fost preluata de crestinism, astfel ca la 20 iulie, in fiecare an, se desfasoara aici, timp de o saptamana, vestitul Tirg de Sfintul Ilie. Aici, mai mult ca oriunde, s-au preluat traditii precrestine…

Cercetind zona, Nicolae Densusianu identifica aici cateva “dolmene” alcatuind “o intinsa necropola preistorica” si reconstituita grafic “Obeliscul de la Polovragi” – considerat unul din “monumentele preistorice ale Daciei”. Istoricul facea totodata referiri la locul numit “Oborul Jidovilor” (Uriasilor), comparabil cu “Masa Jidovilor” din Muntii Sebesului.

http://cristiankinetoterapy.blogspot.com / http://ladiescafe.ro

Foto http://romaniamegalitica.blogspot.com/2010_07_01_archive.html